Arthis demareaza la Bruxelles proiectul ACASA - Antreprenoriat Creativ Adaptat Societatii Actuale
Doriti sa va valorizati experienta dumneavoastra de întreprinzator dobândita în Belgia sau în alta tara si sa va deschideti propria afacere în România, în mediul urban ?
Prin proiectul ACASA puteti obtine un sprijin financiar nerambursabil de pâna la 40.000 €.
Facebook: Diaspora Start-Up
În cadrul Programului Operational Capital Uman 2014-2020 Diaspora Start-Up, Proiectul ACASA - Antreprenoriat Creativ Adaptat Societatii Actuale îsi propune sa sprijine cetatenii români care locuiesc în strainatate sau care s-au întors recent în tara si doresc sa deschida o afacere în România.
Proiectul realizat de Asociatia Europeana pentru o Viata mai Buna, în parteneriat cu Arthis–Belgisch-Roemeens Cultureel Huis (Casa de Cultura Belgo-Româna), Asociatia Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina si Camera de Comert, Industrie si Agricultura a Judetului Vaslui este finantat de Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene si se va desfasura pe parcursul a 36 luni.
Astfel, cetatenii români care au domiciliul sau rezidenta în strainatate de minim 12 luni si doresc sa îsi înfiinteze si /sau sa îsi dezvolte afaceri în regiunile mai putin dezvoltate ale României (Centru, Sud-Est, Sud Muntenia, Nord-Est, Nord-Vest, Vest si Sud-Vest Oltenia) pot accesa ajutorul nerambursabil în valoare maxima de 40.000 euro, pot beneficia de programe de formare antreprenoriala si de sprijin în implementarea si monitorizarea afacerilor.
Acordarea ajutorului nerambursabil se va face în doua transe :
1. O transa initiala de maximum 75% din valoarea sprijinului financiar nerambursabil aprobat în cadrul planului de afaceri si contractului de subventie încheiat;
2. O transa finala, reprezentând diferenta pâna la valoarea totala a sprijinului financiar nerambursabil, dupa ce beneficiarul face dovada ca a realizat venituri de minimum 30% din valoarea transei initiale.
Nu fac obiectul acestui proiect de sprijinire antreprenoriala activitatile din sectoarele pescuit si acvacultura, din domeniul productiei primare de produse agricole, de prelucrare si comercializare a produselor agricole, activitatile legate de export, cele conditionate de utilizarea preferentiala a produselor nationale fata de cele importate si cele de achizitionare de vehicule de transport rutier de marfuri.
Prima etapa a proiectului ACASA - Antreprenoriat Creativ Adaptat Societatii Actuale, de Formare profesionala în antreprenoriat, a început în septembrie 2017 si va dura pâna în luna iulie 2018. În aceasta perioada, Arthis va organiza reuniuni de informare cu privire la beneficiile acestui proiect si va oferi sprijin celor interesati de acest program în constituirea dosarului de candidatura care trebuie sa contina urmatoarele documente :
- formular de înregistrare individuala a participantilor la operatiunile finantate ;
- act de identitate;
- permis de sedere;
- scrisoare de motivatie;
- demonstrarea experientei antreprenoriale prin documente de înfiintare a unei societati comerciale în strainatate sau
- demonstrarea capacitatii tehnice si profesionale printr-un contract de munca, contract de colaborare sau alt document similar sau
- demonstrarea cunostintelor de specialitate prin documente recunoscute de statul român, care atesta absolvirea de studii de specialitate.
Pentru mai multe informatii :
Liviu Hopârtean - Expert Coordonator Arthis
Telefon : 0032 2 511 34 20
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.; Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Adresa : Arthis – Casa de Cultura Belgo-Româna
Rue de Flandre 33, 1000 Bruxelles, Belgia
https://arthis.org/ro/proiecte/diaspora-start-up/621-diaspora-start-up-descriere.html#sigFreeId8d43626b40
Proiect realizat în cadrul programului Diaspora Start-Up, co-finantat prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020.
Acest proiect este propus de Asociatia Europeana pentru o Viata mai Buna, în parteneriat cu
Arthis – Belgisch-Roemeens Cultureel Huis, Asociatia Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, Camera de Comert, Industrie si Agricultura a Judetului Vaslui.
ACASA – Antreprenoriat Creativ Adaptat Societatii Actuale (POCU/89/3/7/106971)
Proiect cofinantat din FSE prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020
Investim în dezvoltare durabila